Teo Trandafir, în vârstă de 55 de ani, a vorbit deschis despre cele două divorțuri prin care a trecut. ”A fost cumplit, trebuie să recunosc”, a spus aceasta.
Teo Trandafir are o carieră impresionantă în televiziune, aceasta moderând numeroase emisiuni la mai multe posturi TV. În plan personal, vedeta de televiziune Teo Trandafir a fost căsătorită de două ori. Prima oară, Teo Trandafir a fost măritată cu pilotul Alexandru Trandafir, iar a doua oară cu Constantin Iosef. Teo Trandafir este mama unei fete, Maia, pe care a înfiat-o în urmă cu mulți ani.
În urmă cu ceva timp, Teo Trandafir a rămas fără emisiunea ”Teo Show”, pe care o modera de ani de zile la Kanal D. Show-ul a fost scos de pe post. ”Teo Show” era difuzată la Kanal D de zece ani, în diferite formule: a fost după amiaza, apoi a fost mutată în weekend şi, de o perioadă, Teo Show se transformase în late night show, până să intre în vacanţa de vară. Acum, Teo Trandafir are emisiune la radio. Teo Trandafir și Mihai Hînda fac echipă din data de 18 septembrie 2023, la “Bară la Bară”, la Radio Impuls.
Teo Trandafir a vorbit despre cele două divorțuri prin care a trecut într-un interviu pentru revista Viva.
”A fost cumplit, trebuie să recunosc. Am înțeles atunci că trebuie să cer ajutor. Toți prietenii mei au venit, au făcut cerc în jurul meu și m-au scos din casă, m-au făcut să râd, ne-am uitat la un film. Încet, încet, deși probabil suferința a durat, acum nu îmi mai aduc aminte, dar ușor nu a fost, m-am agățat de tot ce am putut. Și am avut, slavă Domnului!, de ce și de cine să mă agăț”, a declarat Teo Trandafir.
Întrebată despre o eventuală a treia căsătorie, vedeta a răspuns:
”Mi se pare că este târziu. După o vârstă, îți păstrezi obiceiurile, micile tale plăceri; singurătățile tale, dar și ale partenerului trebuie respectate. Acum mai putem să ne plimbăm de mână pe sub salcâmi”.